Paradisul natural pe
care trebuie să îl protejăm
Un paradis natural, declarat rezervație a biosferei ce face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, cu o suprafață de peste 3400 de kilometri pătrați, cu mai mult de 1 200 de specii de plante, 320 de specii de păsări, precum și peste 3400 de specii de apă dulce, inclusiv aproximativ 110 de pești, Delta Dunării cucerește prin farmecul său sălbatic și frumusețea sa inconfundabilă. Toate acestea fac ca acest teritoriu să fie unic în Europa, un loc unde impactul omului este încă minim și care, prin implicarea responsabilă a iubitorilor de natură și prin proiecte dedicate conservării faunei și florei, se poate dezvolta într-un mod sustenabil.
Delta are o populație de 27000 de persoane distribuite în 32 localități, dintre care 25 sunt cuprinse în Rezervația Biosferei. Modul tradițional de viață al acestora este afectat de utilizarea resurselor naturale, în special pentru o economie bazată pe servicii și turism. În prezent, există 12405 de unități turistice dintre care 9321 sunt în rezervație, care au atras 125181 de turiști în anul 2019. Acest lucru generează în mod inevitabil un conflict de interese între conservarea naturii în condiții optime și valorificarea acesteia din punct de vedere turistic. Găsirea unui echilibru care să armonizeze aceste două puncte de vedere aflate într-o strânsă legătură este ceea ce ne-a determinat să creăm Asociația Sustainable Biosphere. Suntem convinși că dorința de a proteja și de a transmite patrimoniul natural către generațiile viitoare în același mod sau mai bine decât l-am primit noi este compatibilă cu activitatea umană și serviciile de turism din Delta Dunării.

